Am scris și încă voi mai scrie

În ultimii doi ani de zile mi-am dedicat o foarte mare parte din timp creației literare, pe care iată, astăzi, o pot aduce înaintea publicului larg. Din pasiune s-a născut dorința, iar din dorință a luat naștere fapta. Nu consider că a fost greu, însă nici ușor nu a fost, dar rodul muncii mele îl văd acum copt și numai bun de gustat. Grădina este încă plină - să continui a vorbi metaforic - însă timpul va hotărî când va fi din nou vremea pentru cules. Până atunci, vă invit să cunoașteți conținutul acestor lucrări, care pot fi achiziționate de la Galeria de Artă Iosif Tellman din Lupeni sau de la mine personal, la adresa de e-mail universalis.info@yahoo.ro.
Bogdan Adrian Gîscă

miercuri, 4 iunie 2014

Într-adevăr, Viața ne inspiră!

Pornind de la idee la fapte, este un drum anevoios și cât se poate de lung. În viață, pentru a reuși în tot ceea ce îți propui, pe lângă strădanie și pasiune îți mai trebuie și multă răbdare. Nimic nu s-a născut din nimic și pentru toate este nevoie de timp. Astăzi, din păcate, omul modern pare să nu mai aibe suficientă vreme la dispoziție, pentru a putea face ceea ce își propune. Prin felul nostru de a fi, prin aglomerarea inutilă cu tot felul de situații (pe care le-am putea evita aranjându-ne viața cu mai multă pricepre) accelerăm și mai mult decât este necesar, trecerea timpului.
Am încercat să comprim cât mai bine secundele, pentru a mă bucura de cât mai multe minute. Astfel am dat pasiunii mele orele de care a avut nevoie, iar ele s-au transformat mai apoi în zile. Acele zile, strânse prin adunarea unor frânturi de timp, mi-au permis să creez acel spațiu temporal pe care, la început, nu credeam că îl voi putea găsi vreodată.
Timpul este cel mai prețios dar pe care fiecare om în parte, l-a primit de la Dumnezeu. Nicolae Iorga spunea că în viață pierdem ani, iar la moarte cerșim clipe. Cât de adevărate sunt aceste vorbe ale sale, iar noi cu greu reușim să conștientizăm acest lucru. Eu unul m-am hotărât ce fac: nu voi mai pierde timpul niciodată!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu