Cacealmaua Sfârșitului Lumii (1)

 (PARTEA 1/3)

Am dat astăzi, din pură întâmplare, peste un articol puțin mai vechi (de prin ianuarie) care anunța un nou sfârșit al lumii, pentru data de 22 februarie 2014 (!!!). Vă închipuiți că am rămas total interzis când am citit cele spuse acolo, mai ales că, prin lume, au fost din nou mulți tembeli care au pus botul; și când spun mulți, nu mă refer la o sectă mediocră sau la o populație izolată de pe nu știu ce insulă din Pacific, ci la câteva milioane de... creaturi bipede care locuiesc la oraș, au telefoane mobile, pagini de facebook și chestii de genu' și care, după părerea lor, se mai numesc oameni.

Am ajuns să urăsc atât de mult fenomenul acesta al mereu prezentului sfârșit care nu mai vine, încât încep să îmi doresc cu adevărat ca un astfel de cataclism să vină dracului odată și să-i sature pe toți cretinii care lansează astfel de așa zise profeții, cât și pe dobitocii care mai cred încă în aberațiile lor.  Mai interesant este faptul că, acești distinși domni (și cei care aberează, și cei care dau crezare balivernelor), cu mintea în plop și plopul în aer, se consideră... creștini! Păi bine măi fraților cre(ș)tini, cum puteți fi atât de siguri de toate prezicerile astea nefaste, când apostolul Marcu, vorbind despre acest sfârșit al lumii, spune clar: „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul (adică nici Iisus Hristos), ci numai Tatăl.”

Iată ce au aberat de-a lungul secolelor,frații noștri de credință, interpretând tot felul de semne și ziceri din Biblie, considerându-se mult mai știutori decât îngerii și chiar decât Mântuitorul, în care pretind că cred!

Anii 33, 666, 999, 1000, 1013, 1492, 1666, 1884, 1900, au fost ani în care, conform unor preziceri făcute de teologi creștini ai vremurilor respective (sau apropiate), lumea trebuia să fie distrusă, iar Iisus Hristos ar fi trebuit să vină și să ne judece. Țeapăăăăă!!! Nu s-a întâmplat nimic, nici o apocalipsă, nici o judecată.

În secolul II d.Hr., un preot creștin, pe numele său Montanus, pretinzând că este inspirat de Duhul Sfânt, lansează o nouă dată a sfârșitului lumii (un sfârșit sigur, șoptit în urechea lui cleioasă de chiar Dumnezeu Tatăl) pentru anul 156. Încă o țeapă! Respectivul dus cu pluta a fost judecat de frații săi în credință (Biserica Catolică), condamnat ca eretic și executat.

Cinci veacuri mai târziu, Biserica Cre(ș)tină face o nouă prezicere – de această dată prin mințile luminate ale unor episcopi – care stabilea un nou sfârșit al lumii, pentru anul 666. Pffff... nimic... însă clericii nu se vor dezamăgi atât de ușor. Astfel, s-a decis să se aștepte anul 999 (adică 666 invers J). Au așteptat, a venit anul, a trecut anul, nimic!

Anul 1000 a fost unul marcat de multe misiuni creștine prin care s-a propovăduit iarăși sfârșitul. Oamenii s-au speriat, și-au cedat averile Bisericii, s-au ascuns ca rozătoarele prin grote, unii chiar ucigându-și familiile, apoi curmându-și propria viață. Nu s-a întâmplat nimic nici atunci. Totuși, oamenii (așa prostănaci cum erau ei acum 1000 de ani) au început să își pună multe semne de întrebare cu privire la credibilitatea spuselor Bisericii.

Prezicerile făcute de acești „slujitori ai lui Dumnezeu” nu aveau să se oprească nici după aceste incidente. Cum preoții și episcopii își pierduseră credibilitatea, însuși capul Bisericii, papa Inocențiu al III-lea, a anunțat public că cea de a doua venire a lui Iisus se va produce, cu mare certitudine, în anul 1284. Ei bine, suntem în anul 2014, iar concluzia o puteți trage singuri. Se pare că aleșii lui Dumnezeu de pe pământ nu prea sunt în relații bune cu Divinitatea, căci toate prezicerile lor au fost scormonite din nimic, rod al unor minți rătăcite și nu s-au adeverit nici măcar într-o mică măsură. Și credeți că s-a terminat aici?