Am scris și încă voi mai scrie

În ultimii doi ani de zile mi-am dedicat o foarte mare parte din timp creației literare, pe care iată, astăzi, o pot aduce înaintea publicului larg. Din pasiune s-a născut dorința, iar din dorință a luat naștere fapta. Nu consider că a fost greu, însă nici ușor nu a fost, dar rodul muncii mele îl văd acum copt și numai bun de gustat. Grădina este încă plină - să continui a vorbi metaforic - însă timpul va hotărî când va fi din nou vremea pentru cules. Până atunci, vă invit să cunoașteți conținutul acestor lucrări, care pot fi achiziționate de la Galeria de Artă Iosif Tellman din Lupeni sau de la mine personal, la adresa de e-mail universalis.info@yahoo.ro.
Bogdan Adrian Gîscă

miercuri, 18 iunie 2014

50 de minuni ale lumii, create de natură

Eucaliptul Curcubeu (9)


Locația: PAPUA NOUA GUINEE și HAWAII

Natura este cu adevărat încântătoare și ne oferă priveliști care la prima vedere par ireale. Un astfel de caz îl reprezintă și eucaliptul curcubeu, sau Eucalyptus deglupta, una dintre cele mai spectaculoase specii vegetale ale climatului tropical. Denumirea plantei provine de la aspectul multicolor al scoarței trunchiului, care se prezintă sub forma unor benzi colorate în nuanțe diferite. Explicația pe care o oferă specialiștii în domeniu, cu privire la acest fenomen, este că în timpul unui an, acestor arbori le cad rând pe rând mai multe straturi de scoarță, fiind înlocuite cu altele noi. Acestea sunt la început verde intens, iar mai apoi, cu trecerea vremii, devin albastre, portocalii, violet și maro. Fenomenul se petrece continuu, iar scoarța acestor arbori nu are niciodată o singură culoare.

Din nefericire, soarta acestor minuni ale naturii devine pe zi ce trece tot mai incertă, fapt datorat activității omului, care îi folosește ca materii prime pentru confecționarea mobilierului de lux, cu toate că arealul lor este unul limitat, și mai ales că nu pot fi crescuți sub această formă într-un mediu de plantație. Eucalipții curcubeu oferă această priveliște încântătoare doar în mediul lor natural.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu