Suflet de Copil

În cele ce urmează am să prezint o poveste care, mie unul, mi se pare foarte emoționantă, din care putem deprinde o învățătură benefică. Ca adulți, avem mereu impresia că știm totul, însă multe le avem de învățat din înțelepciunea... copiilor.

Odată, cu ceva vreme în urmă, un copil intra într-un restaurant, așezându-se la una din mesele mai retrase. Era o duminică călduroasă de vară, iar el tocmai ce primise câteva monede de la bunica sa. A așteptat cuminte pe scaun, până când ospătărița a venit să-i ia comanda. Cu vocea sa plăcută și politicoasă, copilul o întreabă pe ospătăriță:

- Cât costă o înghețată mare, cu fructe și ciocolată?

- 50 de cenți, îi răspunde ospătărița, iar dacă vrei cu fructe exotice, face 80 de cenți.

Copilul duce mâna la buzunarul pantalonilor și scoate în palma sa monedele, începând să le numere. Ospătărița îl privea nerăbdătoare. Era abia începutul zilei, iar ea părea foarte plictisită și grăbită. Terminând de numărat banii, copilul îi bagă înapoi în buzunar și o întreabă din nou, prețul unei înghețate simple.

- Costă 35 de cenți, fără fructe și fără ciocolată, îi răspunde ospătărița, însă ai face bine să te decizi pentru că nu am timp să stau toată ziua lângă tine. Mai am și alte treburi. Dacă nu ai suficieți bani, îți pot da un pahar cu apă să te răcorești, iar apoi poți să pleci la joacă, unde îți e locul.

Copilul se decide și o roagă să-i aducă totuși o înghețată simplă. Revenind cu înghețata, ospătărița îi aduce și bonul de casă: 35 de cenți. Băiatul scoate din nou monedele din buzunar și le numără. Erau 50 de cenți. Pune banii pe masă și fără să mai piardă timpul, mănâncă cu multă poftă înghețata, uitându-se mereu la monedele sale. Când termină de mâncat, se ridică bucuros de la masă și se oprește în fața barului, plătind cei 35 de cenți. Ospătărița ia grăbită banii și îi face semn din mână spre ieșire. 

Întorcându-se să curețe masa, ospătărița găsește acolo o monedă de 15 cenți. Copilul ceruse înghețata cea mai ieftină tocmai pentru a-i rămâne bani, să lase ciubuc pentru ea. O adevărată lecție de viață pe care mulți dintre noi nu o cunoaștem. Și totuși, ține de civilizație...

50 de minuni ale lumii, create de natură

Eucaliptul Curcubeu (9)

Locația: PAPUA NOUA GUINEE și HAWAII

Natura este cu adevărat încântătoare și ne oferă priveliști care la prima vedere par ireale. Un astfel de caz îl reprezintă și eucaliptul curcubeu, sau Eucalyptus deglupta, una dintre cele mai spectaculoase specii vegetale ale climatului tropical. Denumirea plantei provine de la aspectul multicolor al scoarței trunchiului, care se prezintă sub forma unor benzi colorate în nuanțe diferite. Explicația pe care o oferă specialiștii în domeniu, cu privire la acest fenomen, este că în timpul unui an, acestor arbori le cad rând pe rând mai multe straturi de scoarță, fiind înlocuite cu altele noi. Acestea sunt la început verde intens, iar mai apoi, cu trecerea vremii, devin albastre, portocalii, violet și maro. Fenomenul se petrece continuu, iar scoarța acestor arbori nu are niciodată o singură culoare.

Din nefericire, soarta acestor minuni ale naturii devine pe zi ce trece tot mai incertă, fapt datorat activității omului, care îi folosește ca materii prime pentru confecționarea mobilierului de lux, cu toate că arealul lor este unul limitat, și mai ales că nu pot fi crescuți sub această formă într-un mediu de plantație. Eucalipții curcubeu oferă această priveliște încântătoare doar în mediul lor natural.

50 de minuni al lumii, create de natură

Râul Odeleite (8)

Locația: PORTUGALIA

Râul Odeleite, sau râul Dragonului Albastru, este un râu din regiunea Algarve, Portugalia. Forma sa este una spectaculoasă, iar imaginile prezentate sunt fotografii făcute de Steve Richards, de la mare înălțime. Curând după publicarea lor, s-au lansat tot felul de zvonuri cum că imaginile ar fi trucate, însă specialiștii în domeniu susțin unanim că totul este cât se poate de adevărat și nu este vorba de nici o făcătură. Într-adevăr, o priveliște fermecătoare!

50 de minuni ale lumii, create de natură

Oglinda de Sare (7)

Locația: BOLIVIA

Cea mai mare câmpie de sare a lumii se găsește în Bolivia, undeva la 3.665 m altitudine și poartă numele de Salar de Uyuni, având o suprafață de 10.000 km pătrați. Acest deșert de sare a devenit de ceva vreme o importantă destinație turistică. Sarea de aici pare să fie atât de perfectă în linie dreaptă, încât oglindește în ea cerul. Pare imposibil să distingi unde se termină cerul și unde începe pământul la orizont.

Câmpia de sare este considerat ca fiind cel mai neted loc de pe pământ, fiind folosită de cercetători și oamenii de știință pentru calibrarea sateliților spațiali. Măsurătorile efectuate cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație au evidențiat faptul că această zonă nu este perfect netedă, ci din loc în loc sunt prezente câteva denivelări care măsoară însă doar câțiva milimetrii.

În timpul sezonului ploios, întinderea de sare capătă efectul de oglindă, dând naștere unei priveliști cu adevărat minunate.

50 de minuni ale lumii, create de natură

Valurile Strălucitoare (6)

Locația: MALDIVE

Un spectacol cu adevărat mirific îl oferă valurile Oceanului, atunci când ating plajele din Maldive. Acest fenomen natural poartă numele de valuri strălucitoare și se datorează, potrivit cercetărilor științifice, fitoplanctonului bioluminescent denumit Lingulodinium polyedrum. Aceste microorganisme aflate în apă strălucesc atunci când sunt agitate de valurile puternice sau de orice alt aspect care poate deranja apa oceanului.

Când aceste valuri lovesc plajele de nisip ale insulei, lumina produsă de fitoplancton dă impresia unui cer plin cu milioane de stele, iar cei care au ocazia să vadă cu proprii lor ochi acest fenomen, rămân de-a dreptul fascinați. Interesant este faptul că, în timpul fluxului, plaja se umple cu astfel de microorganisme bioluminescente, iar pașii celor care merg pe nisip rămân imprimați și strălucesc.

50 de minuni ale lumii, create de natură

Peștera Cristalelor (5)

Locația: MEXIC

Cueva de los Cristales (sau Peștera Cristalelor) este o peșteră situată undeva la 300 de metri sub pământ, în regiunea Naica, din Mexic. Această minune a naturii a fost descoperită în anul 2000, iar în 2010 a trecut în patrimoniul cultural UNESCO. Cristalele gigantice prezente aici s-au format în timp de sute de mii de ani, iar multe dintre ele măsoară până la 11 metri lungime. Această curiozitate unică a naturii este cercetată cu dificultate, deoarece geologii nu pot rămâne în peșteră mai mult de 10 minute, fapt ce se datorează condițiilor de aici, unde temperatura crește până la 58 de grade Celsius, iar umiditatea atinge cote de 90 până la 99 %.

Momentan peștera este considerată unicat pe Terra, dar cercetătorii care se ocupă cu studiul ei speră să mai descopere și altele asemănătoare, deoarece zona este una care, cel puțin în ipoteză, poate adăposti alte câteva. 

Cacealmaua Sfârșitului Lumii (2)

(PARTEA 2/3)

Începând cu anul 1700, mai mulți fondatori de religii cre(ș)tine au proorocit date exacte pentru venirea sfârșitului lumii, bazându-se, spuneau ei, pe diverse revelații divine. Cu toate că prezicerile lor se dovedeau întotdeauna false, ei nu s-au descurajat, din contră, aunțau una după alta noi și noi apocalipse.

În 1843, un creștin pe numele său William Miller, a înaintat o nouă ipoteză a sfârșitului lumii, care trebuia să se producă undeva între 21 martie 1843 – 21 martie 1844. El și-a motivat profeția tot pe baza unor studii biblice, iar când aceasta nu s-a adeverit, a schimbat data, de pe 21 martie 1844, pe 22 octombrie 1844. Tembelul s-a înșelat din nou și a fost considerat de societate un mincinos ticălos, dar cu toate acestea, adepții lui l-au urmat și au pus bazele unei noi religii, numită astăzi adventism (sau creștini de ziua a 7-a).

Înaintea lui, un alt dereglat mintal, Joseph Smith, mare creștin și ăsta, a făcut o profeție, în anul 1835, cum că sfârșitul omenirii și cea de a doua venire a lui Hristos se va întâmpla undeva în anul 1891. Norocul lui a fost că a murit în 1844 și nu a mai trebuit să arunce nimeni cu pietre în el și să-l scuipe. Însă nu a trecut degeaba prin lume, căci și-a găsit mulți fraieri care să-l urmeze și prin aberațiile lui a pus bazele religiei (și asta tot creștină!!!) mormone, care numără astăzi... 14 milioane de tembeli.. pardon, adepți.

Un alt nenorocit cre(ș)tin, Charles Taze Russell, călăuzitor de drumuri și mare predicator al Martorilor lui Iehova, a găsit și el adevărul, bineînțeles tot în Biblie, și împreună cu adepții lui au calculat data precisă la care se va sfârși lumea. Conform acestui calcul precis, sfârșitul lumii trebuia să se poducă acum... 100 de ani. Exact în 1914. Doamne, câte rateuri!

Și asta nu e tot. Când nu a mai ținut cu vrăjeala religioasă, s-a trecut la aberația științifică, susținută bineînțeles de diverși reprezentanți bisericești. Așa, din umbră. Noul sfârșit al lumii trebuia să se petreacă pe 21 decembrie 1954, când o rasă extraterestră ar fi sosit pe pământ și ar fi făcut prăpăd. După cum era de așteptat, nu a venit nimeni. Apoi, în 1980, un evanghelist american, pe numele său Hal Lindsey, a profețit că Uniunea Europeană este defapt Antihristul și ea va duce la o apocalipsă, însă data prezisă de el a trecut și nimic nu s-a confirmat. Doi fiziceni din SUA au dat o nouă dată finală pentru lume, conform unor studii exacte, întreprinse de ei, pe 10 martie 1982. Un alt dereglat mintal, inginer NASA de această dată, a lansat o carte cu 88 de motive pentru care Apocalipsa se va produce între 11 – 13 septembrie 1988. În afară de faptul că mulți panicați i-au cumpărat aberația așternută pe coli de hărtie, îmbogățindu-l, nu s-a întâmplat nimic.

Alte date lansate pentru sfârșitul omenirii au vizat anii 1993 (ciu-ciu), 1999, la eclipsă (tot ciu-ciu), 2000 (încă un ciu-ciu). Roland Weinland, alt mare clarvăzător, a prezis în 2006, că milioane de oameni vor muri, iar începând cu sfârșitul anului 2006 va exista un timp maxim de doi ani înainte de sfârșitul lumii, în toamna anului 2008. Statele Unite nu vor mai fi o putere mondială și nu vor mai exista ca o națiune independentă. Cu toate acestea, aberantul nu a fost internat pentru tratament, iar mulți pun încă botul la prezicerile lui.

Ultima parte am lăsat-o pentru prezicerile lui Harold Camping, deoarece au fost cele mai mediatizate. Acest pastor creștin a publicat o carte în care scria că sfârșitul lumii va fi cu siguranță în anul 1994, în septembrie, când Hristos se va întoarce pe Pământ. Cartea i-a adus 65 de milioane de dolari. Cum nu s-a întâmplat nimic, a recalculat data, bazându-se, după cum susține, pe matematica lui corectă și a declarat că de această dată totul este cert în proporție de 99,9%. Apocalipsa nu a venit nici atunci, la data prevăzută de 31 martie 1995, însă s-au întâmplat altele: zeci de sinucideri, sute de crime, mii de jafuri, toate bazate pe aceste predicții aberante. Interesant este faptul că nimeni nu l-a tras la răspundere pe nenorocit, iar în 2011 a venit cu o nouă predicție, pentru data de 21 mai, care a avut efecte asemănătoare celei din 1995. Mă întreb cât îi mai suportă Dumnezeu și mai ales, cât de îndobitocită poate fi omenirea de astăzi, dacă mai crede încă în astfel de profeții tembele, ajungând chiar la sinucideri sau crimă? Și totuși, împuțiciunea asta nu se oprește aici...

50 de minuni ale lumii, create de natură

Poarta spre Iad (4)

Locația: TURKMENISTAN

Poarta spre Iad, după cum au denumit oamenii de știință acest loc aflat în apropiere de localitatea Darvaza, din Turkmenistan, arde de mai bine de 40 de ani. Ea reprezintă un crater cu diametrul de 70 de metri, în subsolul căruia se află mari cantități de gaze.

În 1971, o echipă de arheologi sovietici care forau în căutarea zăcămintelor de gaze naturale, au dat peste această cavernă subterană, în subsolul căreia erau concentrate mari cantități de gaze otrăvitoare. Pentru a împiedica răspândirea acestor gaze în atmosferă, cercetătorii au hotărât să-i dea foc, crezând că incendiul produs se va stinge în câteva zile. Nu s-a întâmplat deloc așa, iar Poarta spre Iad arde și astăzi și reprezintă un loc fierbinte al planatei, care atrage o mulțime de turiști.

50 de minuni ale lumii, create de natură

Lacul Hillier (3)

Locația: AUSTRALIA

Lacul Hillier este probabil unul dintre cele mai misterioase locuri din lume și cu toată tehnologia zilelor noastre, oamenii de știință nu reușesc să stabilească ce anume duce la colorarea apei sale în roz. Și mai uimitor decât acest lucru, este faptul că apa din lac își păstrează culoarea roz și atunci când este îmbuteliată sau transferată în recipiente de transport ori depozitare.

Cum era de așteptat, prima bănuială a cercetătorilor s-a îndreptat înspre anumite bacterii sau alge, care în contact cu lumina soarelui ar fi putut imprima apei din lac acea culoare roz. Însă cercetările de laborator nu au demonstrat nici prezența bacteriilor, nici a algelor. Totuși, s-au descoperit concentrații mari de sare, însă s-a stabilit ulterior că nici acestea nu influențează în vreun fel culoarea apei. Momentan, oamenii de știință nu dețin nici o explicație plauzibilă care să explice fenomenul, cu toate că s-au desfășurat numeroase studii de cercetare de-a lungul timpului. Lacul Hiller rămâne o minune creată de natură pe care omul nu o poate explica încă și un important obiectiv turistic al Australiei. 

Cacealmaua Sfârșitului Lumii (1)

 (PARTEA 1/3)

Am dat astăzi, din pură întâmplare, peste un articol puțin mai vechi (de prin ianuarie) care anunța un nou sfârșit al lumii, pentru data de 22 februarie 2014 (!!!). Vă închipuiți că am rămas total interzis când am citit cele spuse acolo, mai ales că, prin lume, au fost din nou mulți tembeli care au pus botul; și când spun mulți, nu mă refer la o sectă mediocră sau la o populație izolată de pe nu știu ce insulă din Pacific, ci la câteva milioane de... creaturi bipede care locuiesc la oraș, au telefoane mobile, pagini de facebook și chestii de genu' și care, după părerea lor, se mai numesc oameni.

Am ajuns să urăsc atât de mult fenomenul acesta al mereu prezentului sfârșit care nu mai vine, încât încep să îmi doresc cu adevărat ca un astfel de cataclism să vină dracului odată și să-i sature pe toți cretinii care lansează astfel de așa zise profeții, cât și pe dobitocii care mai cred încă în aberațiile lor.  Mai interesant este faptul că, acești distinși domni (și cei care aberează, și cei care dau crezare balivernelor), cu mintea în plop și plopul în aer, se consideră... creștini! Păi bine măi fraților cre(ș)tini, cum puteți fi atât de siguri de toate prezicerile astea nefaste, când apostolul Marcu, vorbind despre acest sfârșit al lumii, spune clar: „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul (adică nici Iisus Hristos), ci numai Tatăl.”

Iată ce au aberat de-a lungul secolelor,frații noștri de credință, interpretând tot felul de semne și ziceri din Biblie, considerându-se mult mai știutori decât îngerii și chiar decât Mântuitorul, în care pretind că cred!

Anii 33, 666, 999, 1000, 1013, 1492, 1666, 1884, 1900, au fost ani în care, conform unor preziceri făcute de teologi creștini ai vremurilor respective (sau apropiate), lumea trebuia să fie distrusă, iar Iisus Hristos ar fi trebuit să vină și să ne judece. Țeapăăăăă!!! Nu s-a întâmplat nimic, nici o apocalipsă, nici o judecată.

În secolul II d.Hr., un preot creștin, pe numele său Montanus, pretinzând că este inspirat de Duhul Sfânt, lansează o nouă dată a sfârșitului lumii (un sfârșit sigur, șoptit în urechea lui cleioasă de chiar Dumnezeu Tatăl) pentru anul 156. Încă o țeapă! Respectivul dus cu pluta a fost judecat de frații săi în credință (Biserica Catolică), condamnat ca eretic și executat.

Cinci veacuri mai târziu, Biserica Cre(ș)tină face o nouă prezicere – de această dată prin mințile luminate ale unor episcopi – care stabilea un nou sfârșit al lumii, pentru anul 666. Pffff... nimic... însă clericii nu se vor dezamăgi atât de ușor. Astfel, s-a decis să se aștepte anul 999 (adică 666 invers J). Au așteptat, a venit anul, a trecut anul, nimic!

Anul 1000 a fost unul marcat de multe misiuni creștine prin care s-a propovăduit iarăși sfârșitul. Oamenii s-au speriat, și-au cedat averile Bisericii, s-au ascuns ca rozătoarele prin grote, unii chiar ucigându-și familiile, apoi curmându-și propria viață. Nu s-a întâmplat nimic nici atunci. Totuși, oamenii (așa prostănaci cum erau ei acum 1000 de ani) au început să își pună multe semne de întrebare cu privire la credibilitatea spuselor Bisericii.

Prezicerile făcute de acești „slujitori ai lui Dumnezeu” nu aveau să se oprească nici după aceste incidente. Cum preoții și episcopii își pierduseră credibilitatea, însuși capul Bisericii, papa Inocențiu al III-lea, a anunțat public că cea de a doua venire a lui Iisus se va produce, cu mare certitudine, în anul 1284. Ei bine, suntem în anul 2014, iar concluzia o puteți trage singuri. Se pare că aleșii lui Dumnezeu de pe pământ nu prea sunt în relații bune cu Divinitatea, căci toate prezicerile lor au fost scormonite din nimic, rod al unor minți rătăcite și nu s-au adeverit nici măcar într-o mică măsură. Și credeți că s-a terminat aici? 

50 de minuni ale lumii, create de natură

Cascada de Sânge (2)

Locația: ANTARCTICA

Pe Continentul de Gheață găsim unul dintre cele mai ciudate fenomene create de natură, descoperit în anul 1911. Spectacolul este oferit de o cascadă sângerie, aflată pe ghețarul Taylor, din McMurdo Dry Valley. În momentul descoperirii ei, s-a crezut că acestă culoare (asemeni sângelui) este dată de o specie de alge care trăiesc acolo, însă mai aproape de vremurile noastre, făcându-se cercetări amănunțite la fața locului, s-a descoperit și adevărata explicație: apa de sub ghețar (care forma un lac acum 2 milioane de ani) era una foarte bogată în bacterii și microbi. Când acest lac a fost prins de îngheț, microbii au rezistat în apa ce conținea cantități mari de fier și sare. Atunci când lichidul acesta văscos - din interiorul ghețarului - iese la suprafață printr-o fisură, se oxidează rapid, transformând cascada, într-una roșie.

50 de minuni ale lumii, create de natură

Copacii Vată de Zahăr (1)

Locația: PAKISTAN

Copacii Vată de Zahăr se găsesc într-o provincie a statului pakistanez și reprezintă un caz singular în lume.

Misteriosul fenomen este rezultatul unei invazii de păienjeni, care s-a produs în anul 2010, ca urmare a unor puternice indundații ce au avut loc în acestă țară, la acea vreme. Pentru a scăpa din calea pericolului, insectele s-au refugiat în coronamentul acestor arbori. Pânzele țesute de respectivii păienjeni sunt cele care dau aspectul de vată de zahăr al acestor copaci. Insectele retrase aici au acoperit pomii în coconi pufoși, creând o imagine de basm, care a uimit o lume întreagă.

Dacii - Prin furtuna timpului

Regatul Daciei a fost unul dintre cele mai puternice state ale antichității, fapt datorat atât poziționării sale strategice, cât și a poporului nemuritor, viteaz și drept care stăpânea acest tărâm, neam din care s- au ridicat de-alungul vremii, conducători puternici și de temut. Din păcate istoria a păstrat puține nume ale acestora și chiar mai puține fapte ale lor, însă cele ajunse până la noi sunt cât se poate de grăitoare și uneori chiar suficiente pentru a le cinsti memoria. (extras din capitolul Monarhia geto-dacă I)

Zamolxe este un personaj complex, din toate punctele de vedere. El a reușit prin istețime, cuvinte alese și fapte deosebite să-i convingă pe geți să-l accepte mai înainte ca profet, apoi ca legiuitor și într-un final ca zeu. Învățăturile sale i-au ajutat pe daci să se dezvolte ca oameni, ca societate, totodată implementându-le acestora principiile de bază ale științei universale. Astfel i-a învățat pe ei filosofia, astrologia și medicina. Atât de bine i-a instruit pe cei supuși lui, încât Platon, în opera sa Charmides, laudă în cei mai măreți termeni iscusința medicilor traci (daci) în tratarea diverselor boli în care, după cum aflăm din text, pricepuții medici greci rămâneau neputincioși. (extras din capitolul Statul teocratic geto-dac)

Cetate după cetate, sistemul de fortificații dacice din Munții Orăștiei era cucerit de romani. Sarmizegetusa era din nou asediată. Un prim asalt roman asupra capitalei este respins de daci, care aruncau peste trupurile legionarilor bolovani grei. Din cetate zburau într-una săgeți și sulițe, iar numărul victimelor era tot mai mare. În cele din urmă Traian dispune construirea unei baricade paralele cu zidurile cetății dacice și asediul continuă. În vara anului 106 e.n., trupele romane dau un al doilea asalt asupra cetății, care de această dată cade. Legiunile lui Traian pătrun în oraș - se pare datorită unei trădări - și ucid la întâmplare militari și civili, bărbați, femei și copii, cu o totală lipsă de umanitate. Templele și palatele sunt prădate, apoi pângărite și incendiate. Aceeași soartă avea să se răsfrângă și asupra caselor populației civile. Sângele curs din trupurile soldaților daci se scurgea de pe zidurile cetății și se amesteca în stradă cu cel curs din trupurile femeilor și copiilor daci. În rândul romanilor nu se mai respecta nici o regulă a războiului, nici un pic de milă sau compasiune. Totul se rezuma la crimă și jaf din partea armatei romane civilizatoare. (extras din capitolul Războiul celor două lumi II)

Fără discuții, romanii au venit în Dacia pentru jaf și crimă, și nu au avut nici cea mai mică dorință de civilizare a așa-zisei populații barbare de aici. E cât se poate de limpede faptul că Regatul Dac era unul bine dezvoltat și structurat, cu o societate care nu avea nici cea mai mică nevoie de o civilizare romană. (extras din capitolul Căderea și renașterea Daciei)

Vibrații

autor: Bogdan Adrian Gîscă

Timpule…
caută-mă în întunericul veacurilor şi află-mă!
Căci cine poate afla existenţa mai bine ca tine?
Tu eşti divinitate şi viaţă, şi moarte…

Trupule…
ieşi la lumină şi bucură-te!
Nimic mai presus ca tine nu e,
decât sufletul.
Iar sufletul meu, mai prejos decât trupul îmi e…

Tiranule…
suflete îngropat în cenuşa vieţii aprinde-te!
Renaşte! şi zbori ne-ncetat spre un nor ce se pierde,
şi te-neacă-ntr-o apă ce fierbe
şi mori!

Te-ngrop…
şi te-nviu când doresc şi te-acopăr din nou!
Blestemat esti… şi fericit eşti mereu,
căci te-nalţi şi decazi
şi te pierzi ca un glas în ecou!

(din volumul Lumini și Umbre)

Divina "Românie"

                                                                                                     autor Bogdan Adrian Gîscă 

Se spune despre un alt tărâm că ar fi țara tuturor posibilităților, cu toate că, defapt, această țară nu este respectiva, ci cu siguranță este România.. sau Români(c)a. Deși m-am născut aici, am crescut aici și trăiesc încă aici, încep să mă simt din ce în ce mai pierdut în peisaj. Pentru cei care cunosc balada Miorița, va fi ușor să înțeleagă cele spuse în continuare; pentru ceilați însă, vor fi doar fraze fără sens.

Ciobanul (fie el vrâncean, moldovean sau ungurean!) va rămâne tot cioban, indiferent de plaiurile pe care își va mâna turmele. Chiar dacă aceste meleaguri nu mai sunt un picior de plai, pe-o gură de rai, turmele mânate de ciobani vor coborî în vale, în căutare de izvor cu apă lină, din care să se adape. Cine va stăpâni izvorul, va deține supremația întregii turme. Cele trei turme de miei, cu trei ciobănei, își urmează împreună drumul, după cum dictează legea firii, până în momentul în care (șic!), doi se cam vorbiră, și se sfătuiră, pe l-apus de soare, ca să mi-l omoare pe cel care le stă în cale. Fiind o baladă populară, are o vechime care nu poate fi stabilită încă în timp, însă nu acest aspect este important. Faptul care intrigă de veacuri, este invidia caracteristică poporului român, și care dăinuie încă printre conaționali. Și încă ce mai dăinuie!

Românul vrea moartea românului pentru că are oi mai multe, mândre și cornute, și cai învățați, și câini mai bărbați! Se naște implicit întrebarea care este șansa să poți fi OM în țara ta? În România, ideile tale nu valorează nimic, munca ta nu este răsplătită, priceperea nu îți este recompensată, atitudinea bună nu devine nicicând un exemplu. Trăim într-un Rai în care fufichetele devin dive, analfabeții sunt considerați vedete, hoții și țeparii sunt luați ca exemplu de oameni care se descurcă, mincinoșii sunt considerați profeți, iar cei care încearcă să facă cu adevărat ceva util, își atrag calificativul de oameni nebuni, depășiți de vreme, deraiați de pe orbita care trasează liniile marcante ale lumii moderne.

Eu zic că lumea aceasta va rămâne încă normală, atâta vreme cât vor mai exista astfel de nebuni!

Umanitatea nu a luat naștere de azi, de ieri, pe acest pământ, iar ca să poată supraviețui vitregiilor vremurilor, oamenii s-au organizat în societăți. Astfel s-au putut susține unul pe altul, au putut munci pământul și s-au putut apăra. Mă întreb în sinea mea, astăzi, dacă mai există sau nu o societate umană în jurul nostru, atâta vreme cât nimeni nu mai susține pe nimeni, cât nu mai există nici o legătură între oameni, care să ducă la un bine comun și nu la unul individual și mai ales, ne mai putem noi apăra împotriva năpastelor, atâta vreme cât nu mai avem încredere unul în altul, iar cel de care pare că trebuie să ne apărăm în primul rând, este aproapele nostru?                      

România a fost dintotdeauna Divină, dar mi se pare că în ultimul timp devine tot mai mult o Comedie bazată pe un scenariu cu prea mult umor negru. Poate că drumul său ar putea fi mai puțin întunecat și mai există încă speranța unei raze de lumină, cu toate că nu s-a găsit încă acel cioban care să poată purta cu adevărat bine lampa, înaintea turmei. 

Festival de sport, muzică și gulaș la Lupeni

Comunitatea maghiară din Lupeni a organizat astăzi, 7 iunie 2014, un frumos eveniment distractiv în zona cunoscută 5 Sud, la care au participat, pe lângă membrii comunității și reprezentanții UDMR-ului local și o mulțime de români. 

Deși nu sunt vorbitor de limbă maghiară și nu fac parte nici din partidul politic care reprezintă această comunitate, întotdeauna m-am simțit bine primit în rândurile lor.

Pentru că leg de ceva ani o prietenie sinceră cu președintele UDMR-ului lupenean, David Benedekfi, cu Amalia Antal, dar și cu numeroase alte persoane din jurul lor, am ținut neapărat să mă alătur lor la această petrecere de bun gust, care nu a fost un eveniment etnic, ci unul uman. Muzica a cântat pe parcusul întregii zile, dansurile au fost frumos interpretate de un ansamblu de tineri artiști, iar langoșii calzi și gulașul bine făcut au dat un plus de savoare evenimentului.

Mineriada Culturală a Liceenilor

Am participat în această dimineață, alături de nume mari ale literaturii hunedorene, dar nu numai, la o activitate culturală de mare calitate, intitulată Mineriada Culturală Internațională a Liceenilor. Evenimentul, al cărui organizator a fost scriitorul și jurnalistul Ștefan Nemecsek, s-a desfășurat în sala de consiliu a Primăriei Vulcan. Gazda noastră la acest eveniment a fost primarul municipiului, dl. Ghorghe Ile.

Am avut astăzi onoarea să cunosc și să leg prietenii cu personalități de mare valoare ale culturii românești, printre care domnii Ioan Velica, președintele Filialei Hunedoara a Ligii Scriitorilor din România, prof. dr. Tiberiu Lepădătoni, prof. Radu Igna, membru al Uniunii Scriitorilor din România, scriitorul Ion Urda și mulți alții. Cu o parte dintre distinșii domni am făcut schimb de publicații și păreri, urmând ca în viitorul apropiat să ne reîntâlnim și cu alte ocazii. Din partea d-lui Ion Urda am primit două volume din creațiile sale, Solie cu pană de înger și Zâmbete printre ruine, precum și două reviste de ariergardă culturală și deschidere internațională din partea Asociației cultural-umaniste și științifică Provincia Corvina din Hunedoara.

În cadrul acestui eveniment s-au acordat elevilor înscriși în concurs mai multe premii, unul de foarte mare importanță fiind oferit lupenencei Florentina Balint, o elevă talentată care compune cu multă pasiune versuri frumoase, din suflet, pentru suflet. 

Pe lângă implicarea dl. Nemecsek și a Primăriei municipiului Vulcan, la buna desfășurare a acestui eveniment au participat și alți susținători, printre care Casa Regală a României, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Liga Scriitorilor din România, Ambasada României din Regatul Suediei și Ambasada României din Regatul Norvegiei, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Academia Olimpică Română - filiala Râmnicu Vâlcea și Consulatul Onorific al României din Solvesborg, Regatul Suediei.

Aceste eveniment cultural desfășurat la Vulcan va fi prezentat și promovat în perioada 22 - 28 iunie la Casablanca, în Maroc, în cadrul unui Festival Internațional organizat acolo.

Pentru mine personal, cea mai mare surpriză a reprezentat-o faptul că, în foarte scurtă vreme de la debutul literar, am primit numeroase aprecieri, susțineri și încurajări, dar mai ales prima diplomă de merit, oferită din partea Asociației Culturale Iosif Tellman din Lupeni și înmânată de doamna Antoneta Duban. Această diplomă reprezintă o încununare a muncii mele și a strădaniei depuse în elaborarea unor lucrări literare valoroase. 

În cadrul acestui eveniment am fost invitat de dl. Ștefan Nemecsek să fac o prezentare a celor trei cărți apărute sub semnătura mea, cuvinte care au stârnit interesul celor prezenți în sală, fapt care m-a bucurat nespus de mult. 

Pentru ca această zi să fie pentru mine una încununată de succes total, am primit din partea unora dintre autorii cu mare vechime în tainele scrisului prezenți de față, câteva propuneri viitoare de colaborare.

În final, vreau să mulțumesc încă odată tuturor acelora care au crezut în puterea mea de creație, m-au susținut și și-au arătat în continuare disponibilitatea de a mă susține, familiei mele, prietenilor și mai ales iubitei mele Irina, care este cel mai important critic și colaborator al meu.

Imn închinat femeii

Imn închinat femeii

                                                         autor Bogdan Adrian Gîscă

De ce te iubesc femeie, 

se întreabă adesea bărbatul?

Iubesc femeia pentru că este plină de gingășie;

Iubesc femeia, pentru că are parfum de floare;

Iubesc femeia, pentru că inspiră fantezie;

Iubesc femeia pentru că se scaldă-n culoare;

Iubesc femeia care devine în timp o poveste;

Iubesc femeia care știe să treacă prin foc;

Iubesc femeia care nu plânge-n batiste;

Iubesc femeia care rămâne veșnic boboc.

Te iubesc femeie, fiindcă știi să renaști,

Te iubesc femeie, fiindcă știi că tu poți,

Te iubesc femeie, fiindcă știi să porți măști,

Te iubesc femeie, fiindcă nu bați la porți.

Te iubesc femeie, cu bune și rele, 

Te iubesc femeie, cu-mpliniri și erori,

Te iubesc femeie, cu defectele tale,

Te iubesc femeie, de milioane de ori.

Invitație la Teatru

Sâmbătă, 7 iunie 2014, începând cu orele 18:00, pe scena Teatrului Dramatic I.D. Sîrbu din Petroșani se va juca piesa Zi că-ți place scrisă de Valentin Nicolau și montată în regia lui Andrei Mihalache.

„Suntem un popor iubit de Dumnezeu şi adorat de politicieni. Dumnezeu ne-o arată în fiecare zi; cei din urmă (sau urnă) o fac însă ,în marea lor majoritate, din doi în doi, din patru în patru, din cinci încinci ani. Ciclic, României i se face curte asiduu (cu aranjamente florale, cu scrisori de dragoste şi fotografii zâmbitoare pe toate gardurile) până spune „da!” în faţa urnei de vot. Apoi începe căsnicia, gospodăreala casnică, rutina. Dragostea se transformă arareori în prietenie; devine mai curând obişnuinţă, rutină cu miros de ceapă prăjită, dezgust reciproc abia disimulat, iar urna mai poartă doar cenuşa speranţelor incinerate. România e o „femeie” cu memoria scurtă, dacă nu chiar o masochistă. Altfel cum ar uita că istoria se repetă? „Zi că-ţi place!” este o glumă teatrală, pe alocuri sarcastică, despre libertate, încredere şi dezamăgire electorală. Ar fi mare păcat să nu rămână doar o glumă. Depinde de dumneavoastră…”, Andrei Mihalache.

Invitat special la acest spectacol va fi jurnalistul și omul de televiziune petroșenean Ionuț Drăgotesc, care își va jucat pe scenă propriul rol. Accesul în sală va fi interzis persoanelor sub 14 ani, iar prețul unui bilet este 20 lei. Fiind un spectacol care se anunță extrem de interesant, vă recomand să nu-l ratați. Ne vedem așadar, acolo!

Într-adevăr, Viața ne inspiră!

Pornind de la idee la fapte, este un drum anevoios și cât se poate de lung. În viață, pentru a reuși în tot ceea ce îți propui, pe lângă strădanie și pasiune îți mai trebuie și multă răbdare. Nimic nu s-a născut din nimic și pentru toate este nevoie de timp. Astăzi, din păcate, omul modern pare să nu mai aibe suficientă vreme la dispoziție, pentru a putea face ceea ce își propune. Prin felul nostru de a fi, prin aglomerarea inutilă cu tot felul de situații (pe care le-am putea evita aranjându-ne viața cu mai multă pricepre) accelerăm și mai mult decât este necesar, trecerea timpului.

Am încercat să comprim cât mai bine secundele, pentru a mă bucura de cât mai multe minute. Astfel am dat pasiunii mele orele de care a avut nevoie, iar ele s-au transformat mai apoi în zile. Acele zile, strânse prin adunarea unor frânturi de timp, mi-au permis să creez acel spațiu temporal pe care, la început, nu credeam că îl voi putea găsi vreodată.

Timpul este cel mai prețios dar pe care fiecare om în parte, l-a primit de la Dumnezeu. Nicolae Iorga spunea că în viață pierdem ani, iar la moarte cerșim clipe. Cât de adevărate sunt aceste vorbe ale sale, iar noi cu greu reușim să conștientizăm acest lucru. Eu unul m-am hotărât ce fac: nu voi mai pierde timpul niciodată!